Diamantele sintetice sunt create prin două metode principale: metoda HPHT (înaltă presiune, înaltă temperatură) și metoda CVD (depoziție chimică din vaporii). Metoda HPHT implică subiectarea unor cristale de grafit la temperaturi și presiuni foarte ridicate, care transformă structura cristalină a grafitului într-un diamant. Metoda CVD implică încălzirea unui gaz (cum ar fi metanul) și ionizarea sa, pentru a crea un mediu propice creșterii diamantelor. Pe măsură ce gazul se răcește, atomii de carbon se depun pe un substrat și formează un cristal de diamant. Diamantele sintetice oferă o alternativă mai accesibilă din punct de vedere financiar la diamantele naturale, iar calitatea lor este adesea similară (sau în unele cazuri, mai bună) decât diamantele naturale.